glosematică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a
lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. – Din
fr. glossématique. Cf. engl. glossematics, germ. Glossematik.glosematică (Dicționar de neologisme, 1986)GLOSEMÁTICĂ s.f. Teorie lingvistică structurală, elaborată de lingvistul danez L. Hjelmslev, după care limba este privită ca obiect în sine, ca un sistem de relații interne. [Gen.
-cii. / < fr.
glossématique].
glosematică (Marele dicționar de neologisme, 2000)GLOSEMÁTICĂ s. f. ramură a lingvisticii structuraliste care aplică în domeniul semanticii teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. (< fr.
glossématique, engl.
glossematics)
glosematică (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GLOSEMÁTICĂ (‹
engl.; {s}
gr. glossa „limbă”)
s. f. (
LINGV.) Variantă a lingvisticii structuraliste care aplică în domeniul semioticii teoria pozitivismului logic. În concepția
g., lingvistica este un fel de algebră a limbii, iar terminologia ei este împrumutată, în cea mai mare parte din matematică. A fost creată de
L. Hjelmslev, care face din structura imanentă a limbii unicul obiect de cercetare a lingvisticii.
glosematică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glosemátică s. f.,
g.-d. art. glosemáticii