ghintuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHINTUÍT1, ghintuituri, s. n. Faptul de
a ghintui. –
V. ghintui.ghintuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHINTUÍT2, -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. –
V. ghintui.ghintuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghintuít s. n.,
pl. ghintuíturighintuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghintuit a.
1. cu țeava scobită pe dinăuntru spre a bate departe:
durdă ghintuită POP.;
2. bătut cu cuie, țintuit:
ghioagă ghintuită. [V.
ghint].