ghemuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEMUÍT1, ghemuituri, s. n. Faptul de
a (se) ghemui. –
V. ghemui.ghemuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEMUÍT2, -Ă, ghemuiți, -te, adj. 1. Strâns, făcut (ca un) ghem
1 (
1).
2. Care se află în număr mare pe un spațiu redus; înghesuit
2. –
V. ghemui.ghemuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghemuít s. n.,
pl. ghemuíturi