germaniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GERMÁNIU s. n. Element chimic, semimetal, de culoare cenușiu-deschis, folosit la fabricarea pieselor semiconductoare, a redresoarelor etc. – Din
fr. germanium, germ. Germanium.germaniu (Dicționar de neologisme, 1986)GERMÁNIU s.n. Element foarte puțin răspândit în natură, cu proprietăți atât de metal cât și de metaloid. [Pron.
-niu, var.
germanium s.n. / < fr.
germanium, cf. germ.
Germanium].
germaniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)GERMÁNIU s. n. element chimic, semimetal, folosit la fabricarea de semiconductoare, tranzistoare și redresoare. (< fr.
germanium, germ.
Germanium)
germaniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GERMÁNIU (‹
fr. {i}; {s}
Germania)
s. n. Element chimic (Ge;
nr. at. 32,
m. at. 72,59), semimetal alb-argintiu cu luciu metalic. În natură se găsește în argirodit (în care a fost descoperit de chimistul german C. Winkler, în 1886) și germanit. Funcționează în combinații în stările de valență 2 și 4.
G. în stare foarte pură este folosit ca seconductor, la fabricarea diodelor de comutație, tranzistorilor, detectoarelor de radiații, iar oxidul de
g. la confecționarea instrumentelor optice.
germaniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*germániŭ n.
Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 72,31. Seamănă cu bismutu.
germaniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)germániu [
niu pron. niu]
s. n.,
art. germániul; simb. Ge