germanic - explicat in DEX

germanic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

germanic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GERMÁNIC, -Ă adj. propriu germanilor. ♦ limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)

germanic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*germánic, -ă adj. (lat. germanicus). De German, nemțesc: confederațiunea germanică. Adv. Nemțește, ca Germaniĭ: a vorbi germanic.

germanic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
germánic adj. m., pl. germánici; f. germánică, pl. germánice

germanic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
germanic a. ce ține de Germania (antică sau modernă); limbi germanice, idiomele vorbite în Germania, Anglia, Scandinavia, Danemarca și Olanda.

germanic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Germanic m. fiul lui Druzu și nepotul lui Tiberiu, învinse pe Germani și muri otrăvit la 19 d. Cr.