geamandură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEAMANDÚRĂ, geamanduri, s. f. Corp plutitor făcut din tablă, din lemn etc. și ancorat pe fundul unei ape, care indică diverse restricții de navigație. –
Cf. ngr. simandhúra.geamandură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geamandúră (geamandúri), s. f. – Corp plutitor ancorat pe fundul unei ape. –
Var. ceamandură, șamandră. Tc. camandura (Graur,
GS, VI, 331; Scriban), din
ngr. σημαντήρ „indicator”,
cf. simandicos; din
tc. provin și
ngr. σημανδοῦρα și στμανδοῦρα „geamandură”.
Var., din
tc. șamandra.geamandură (Dicționaru limbii românești, 1939)geamandúră, V.
ceamandură.geamandură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geamandúră s. f.,
g.-d. art. geamandúrii; pl. geamandúri