geam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEAM, geamuri, s. n. 1. Placă de sticlă care se fixează în pervazurile (ori cercevelele) ferestrelor sau ale ușilor și care permite să străbată lumina în interiorul unei încăperi. ♦ Bucată de sticlă care se fixează în rama ceasornicelor, a ochelarilor etc.
2. P. gener. Fereastră. – Din
tc. cam.geam (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geám (geámuri), s. n. –
1. Placă de sticlă fixată la fereastră. –
2. Fereastră. –
3. (
Arg.) Ochelari. –
Mr.,
megl. geam. Tc. cam (Roesler 610; Șeineanu, II, 185; Lokotsch 650; Ronzevalle 69),
cf. ngr. τζάμι,
alb. ğam, bg. džam. –
Der. geamgiu, s. m. (persoană care montează sau vinde geamuri), din
tc. camci, mr. giamgi; geamlîc, s. n. (coridor, verandă, încăpere închisă cu geamuri), din
tc. camlik, cf. ngr. τζαμλίϰι,
mr. giamliche.geam (Dicționaru limbii românești, 1939)geám n., pl.
urĭ (turc. [d. pers.]
ğam, ngr.
dzámi, bg. sîrb.
ğam). Placă de sticlă pusă la o fereastră, la un felinar ș. a.
A sta la geam (orĭ
la geamurĭ), a sta la fereastră.
Luna bate pin [!] geamurĭ, luna bate pin geamurile ferestreĭ.
Iron. A umbla cu geamurile în ochĭ, a purta ochelarĭ.
geam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geam s. n.,
pl. geámurigeam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geam n.
1. ochiu de sticlă la fereastră sau la ușă;
2. cerc de sticlă:
geamuri pentru ceasornice; 3. pl.
fam. binoclu:
cu geamurile în ochi. [Turc. DJAM].