gealău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din
magh. gyaló.gealău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gealắu (-uri), s. n. – Rindea. –
Var. gelău, gileu, (
Trans.)
ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac, II, 501; DAR; Gáldi,
Dict., 132). –
Der. gelui, vb. (a netezi cu gealăul);
geluială, s. f. (netezire cu gealăul);
geluitor, s. m. (rindea);
geluitură, s. f. (talaj, strujitură).
gealăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gealắŭ n., pl.
ăĭe (ung.
gyalu).
Nord. Rîndea. – În Trans. și
gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ.gealău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!gealắu (
reg.)
(gea-) s. n.,
art. gealắul; pl. gealắie/gealắurigealău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gealău n. Mold. Tr. rândea. [Și
ghilău = ung. GYALÙ].