gealăŭ - explicat in DEX

gealău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din magh. gyaló.

gealău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
gealắu (-uri), s. n. – Rindea. – Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac, II, 501; DAR; Gáldi, Dict., 132). – Der. gelui, vb. (a netezi cu gealăul); geluială, s. f. (netezire cu gealăul); geluitor, s. m. (rindea); geluitură, s. f. (talaj, strujitură).

gealăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
gealắŭ n., pl. ăĭe (ung. gyalu). Nord. Rîndea. – În Trans. și gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ.

gealău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!gealắu (reg.) (gea-) s. n., art. gealắul; pl. gealắie/gealắuri

gealău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
gealău n. Mold. Tr. rândea. [Și ghilău = ung. GYALÙ].