gardină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁRDINĂ, gardini, s. f. 1. Șănțuleț făcut la capetele din interior ale doagelor unui butoi, în care se fixează fundul sau capacul. ♦ Porțiunea de doagă dintre capătul de sus și șănțulețul în care se fixează fundul.
2. (Rar) Borul pălăriei. –
Cf. germ. Gargel.gardină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gárdină (-ne), s. f. – Șănțuleț la doagele unui butoi în care se fixează fundul sau capacul. Origine obscură. După Tiktin și DAR, din
germ. Gargel, Gergel (REW 3568), dar
der. nu este clară. Scriban se gîndește la o
der. de la
gard. –
Der. gărdina, vb. (a face gardine de butoi);
gărdinar, s. m. (unealtă de dogărie pentru făcut gardine);
desgărdina, vb. (a desface un butoi).
gardină (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gardină, gardine. s. f. (intl.) acoperire, alibi.
gardină (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gardínă, -e, s.f. – Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară (ALR 1971: 285) – Din gard „împrejmuire” (< alb. gardh, sl. gradǔ) + -ină; Cuv. rom. preluat în magh. (gárgyina) (Bakos 1982).
gardină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gárdină s. f.,
g.-d. art. gárdinii; pl. gárdinigardină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gardină f. scobitură de doage în care intră fundul vasului. [Origină necunoscută].