gaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută la o haină, în spate și în dreptul taliei, pentru a strânge crețurile, în scop decorativ etc.
2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. –
Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.
gaică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gáică (gắici), s. f. – Cheotoare; atîrnătoare.
Rus. gajka (Tiktin; DAR); însă cuvîntul rus este de origine necunoscută (Vasmer, I, 252).
Cf. sb. gajka „piuliță”.
gaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)gáĭcă f., pl.
e (sîrb. rus.
gáĭka. V.
gașcă). Strîngătoarea din apoĭ [!] a mantaleĭ, aceĭa care o poate face maĭ strîmtă saŭ maĭ largă. Inel de pele [!] orĭ de metal făcut ca să ție fix capătu cureleĭ încheĭate.
gaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gáică s. f.,
g.-d. art. gắicii; pl. găici