gabarit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GABARÍT, gabarite, s. n. Șablon în al cărui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie să se cuprindă dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limitează dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei construcții etc. ♦ Greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală. – Din
fr. gabarit.gabarit (Dicționar de neologisme, 1986)GABARÍT s.n. Contur care limitează dimensiunile maxime ale unui profil. ♦ Model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie. ♦ (
Fam.) Dimensiune, statură. ◊
Gabarit de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise. [Pl.
-te, -turi. / < fr.
gabarit].
gabarit (Marele dicționar de neologisme, 2000)GABARÍT s. n. 1. contur poligonal care limitează dimensiunile maxime admisibile ale unui profil. ◊ greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală. ♦ ~ de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise. 2. model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie. 3. (fam.) dimensiune, statură. (< fr.
gabarit)
gabarit (Dicționaru limbii românești, 1939)*gabarít n., pl.
e sau
urĭ (fr.
gabarit, d. pv.
gabarrit, din
garbi, care e got. *
garwi, preparare, „model”, infl. poate de it.
garbo, formă frumoasă, tot d. got.
*garwi). Arcadă de lemn orĭ de fer [!] pe supt [!] care se trec vagoanele încărcate ca să se vadă dacă încap pin [!] tunelurĭ saŭ podurĭ.
gabarit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gabarít s. n.,
pl. gabaríte