ga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul gâștelor. – Onomatopee.
ga (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ga interj. – Exprimă gîngureala copiilor și strigătul gîștelor. –
Var. gaga, gîga. Creație expresivă. –
Der. gîgîi, vb. (despre gîște, a striga),
cf. sl. gagati, germ. gackern; gîgîială (
var. gîgîitură),
s. f. (strigăt al gîștelor);
gîgă, s. m. (copil; Bulă, personificare a copilului care le știe pe toate);
gagă (
var. gîgă, gaică),
s. f. (mamă; soră mai mare);
gîgîli (
var. găgăli),
vb. (despre rațe, a striga; despre copii, a gînguri);
gîgîlice, s. f. (micuț, mititel; obiect mic);
ghirghilic, s. m. (copil, copilaș);
gîgîțele, s. f. pl. (anemonă, Anemona pulsatilla);
gîgău (
var. găgău),
s. n. (
Trans., terci);
găgăuț(ă), s. m. (prost, tont);
găgăuție, s. f. (prostie).
Cf. gîng-, gogă, gaie.ga (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Ga, simbol chimic pentru
galiu.ga (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GAŁCZYŃSKI, Konstanty Ildefons (1905-1953), scriitor polonez. Poeme celebrând frumusețea vieții, artei și dragostei („Niobé”, „Cântece”).
ga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ga/ga-gá interj.