gărdui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (
1). –
Gard +
suf. -ui.gărdui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gărdui, gărduiesc v. t. a aresta, a închide.
gărdui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gărduí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. gărduiésc, imperf. 3
sg. gărduiá; conj. prez. 3
să gărduiáscăgărduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gărduì v. a îngrădi cu gard, a împrejmui:
o grădină gărduită cu zid de aramă ISP.