furișa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURIȘÁ, furișez, vb. I.
Refl. și
tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊
Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦
Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în
loc.)
furișate] – Din
furiș.furișa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furișá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
furișeáză, 1
pl. furișắm, perf. s. 3
sg. furișắ; conj. prez. 3
să furișéze; ger. furișấndfurișà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)furișà v. a intra sau a ieși pe furiș, a se străcura pe nesimțite.