furcuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui
furcă; furchiță.
2. (
Reg.) Furculiță (
1).
3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. –
Furcă +
suf. -uță.