furda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURDÁ, furdale, s. f. (La
sg. cu sens colectiv) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din
bg. furda. Cf. tc. hurda.furda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)furdá (furdále), s. f. –
1. Resturi, rămășițe. –
2. Persoană sau lucru fără valoare, fără însemnătate.
Tc. hurda (Șeineanu, II, 176), probabil prin intermediul
sb. furda; der. acestuia din urmă din
it. fodera „căptușeală” (Daničič, III, 79), pare greșită, ca și
der. din
rom. pe baza
mag. (Cihac, II, 509).
furda (Dicționaru limbii românești, 1939)furdá f. (turc.
hurda, d. pers.
hurde, bucățică; sîrb.
furda).
Rar. Resturĭ, rămășiță (de la lucratu peilor [!], lîniĭ ș. a.). – Și
furdaĭ n., pl.
urĭ (Mold. sud.). V.
márda.furda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furdá (
înv.)
s. f.,
art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálelefurdà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)furdà f.
1. lână proastă cu care se umple saltelele;
2. rămășițe proaste mai cu seamă la abagii;
3. ceeace se lapădă:
furdale de plăcintă PANN. [Serb. FURDA (din turc. HURDA].