funingine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. –
Lat. fuligo, -inis.funingine (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)funíngine (funíngini), s. f. – Materie neagră rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice. –
Var. funigine, (
Trans.)
funi(n)gănă. Mr. furi(n)dzine. Lat. fŭlῑgo, fŭlĭgĭnem (Pușcariu 675; Candrea-Dens., 586; REW 3558; DAR),
cf. it. fuliggine, sp. hollin, port. fuligem. Rezultatul normal, *
furigine, a fost modificat prin asimilare (
cf. Candrea,
Éléments, 42; Rosetti,
Rhotacisme, 20). –
Der. funinginat, adj. (negru), care, după Candrea-Dens., 687 și DAR, reprezintă
lat. fŭlĭgĭnatus pare mai curînd
der. intern;
funingiu, adj. (negru ca funinginea);
funinginos, adj. (ca funinginea; negru).
funingine (Dicționar de argou al limbii române, 2007)funingine, funingini s. f. țigară.
funingine (Dicționaru limbii românești, 1939)funíngine f. (lat.
fuligo, -íginis; it.
fuliggine, rtr.
fulin, sp.
hollin, pg.
fuligem). Materia neagră și deasă pe care fumu o depune în horn. – Și
-ină, pl.
ĭ, și
funíngănă și
funigănă (Trans. Mold.), pl.
e.funingine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)funíngine s. f.,
g.-d. art. funínginii; pl. funínginifuningine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)funingine f. negreala ce fumul lasă în olanele coșurilor. [Lat. FULIGINEM].