frumusețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRUMUSÉȚE, (
2)
frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊
Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat.
2. (
Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”)
O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [
Var.: (
pop.)
frumséțe s. f.] –
Frumos +
suf. -ețe.