frumusețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRUMUSÉȚE, (
2)
frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊
Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat.
2. (
Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”)
O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [
Var.: (
pop.)
frumséțe s. f.] –
Frumos +
suf. -ețe.frumusețe (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))frumuséțe (frumséțe) s. f., pl.
frumuseți (frumseți) și
frumusețe (frumsețe)frumusețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frumuséțe s. f.,
art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte)
pl. frumuséți, art. frumuséțilefrumusețe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frumusețe f.
1. calitatea celui frumos;
2. persoană foarte frumoasă:
e o frumusețe.