fonotecă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.).
2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este
depozitată o astfel de colecție. – Din
fr. phonothèque.fonotecă (Dicționar de neologisme, 1986)FONOTÉCĂ s.f. 1. Colecție de înregistrări sonore (efectuate pe disc, pe bandă de magnetofon etc.).
2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care se păstrează o astfel de colecție. [< fr.
phonothèque, cf. gr.
phone – sunet,
theke – dulap].
fonotecă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONOTÉCĂ s. f. arhivă de înregistrări sonore (pe discuri, pe benzi). (< fr.
phonothèque)
fonotecă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonotécă s. f.,
g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci