fonotecă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.).
2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este
depozitată o astfel de colecție. – Din
fr. phonothèque.