fonotecare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din
fonoteca.fonotecare (Dicționar de neologisme, 1986)FONOTECÁRE s.f. Selecționarea părții utile a înregistrărilor efectuate pe benzi de magnetofon sau pe pelicule cinematografice. [<
fonotecă].
fonotecare (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONOTECÁRE s. f. selecționare (pentru fonotecă) a părții utile a înregistrărilor efectuate pe benzi de magnetofon sau pe pelicule cinematografice. (< fonotecă)
fonotecare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonotecáre s. f.,
g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri