fonologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (
Înv.) Fonetică. – Din
fr. phonologie.fonologie (Dicționar de neologisme, 1986)FONOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază sunetele vorbite din punctul de vedere al structurii lor sonore și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă.
2. Disciplină lingvistică având ca subiect fonemele. [Gen.
-iei. / < fr.
phonologie].
fonologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONOLOGÍE s. f. ramură a foneticii care studiază fonemele din punctul de vedere al structurii sonore și al funcției lor lingvistice; fonetică funcțională. (< fr.
phonologie)
fonologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*fonologíe f. (vgr.
phoné, voce, și
-logie).
Rar. Fonetică.
fonologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonologíe s. f.,
art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei