fonetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊
Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită.
Fonetică descriptivă (sau
statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată.
Fonetică istorică (sau
evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice.
Fonetică experimentală (sau
instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice.
Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice.
Fonetică funcțională = fonologie.
2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (
1), privitor la fonetică. ◊
Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din
fr. phonétique.fonetic (Dicționar de neologisme, 1986)FONÉTIC, -Ă adj. Referitor la fonetică. ◊
Ortografie fonetică = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. [< fr.
phonétique].
fonetic (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONÉTIC, -Ă I.
adj. referitor la sunetele limbii, la fonetică. ♦ ortografie ~ă = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. II. s. f. ramură a lingvisticii care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi. ♦ ~ă funcțională = fonologie. (< fr.
phonétique, gr.
phonetikos)
fonetic (Dicționaru limbii românești, 1939)*fonétic, -ă adj. (vgr.
phonetikós. V.
fonic). Care exprimă sunetu:
aparate fonetice. Relativ la sunete, la voce:
cercetare fonetică. Scriere, ortografie fonetică, în care se scrie așa cum se pronunță. Subst. Persoană care se ocupă de fonetică. S. f., pl.
ĭ. Acea parte a gramaticiĭ care tratează despre sunete și articulațiunĭ. Studiu științific al sunetelor uneĭ limbĭ, numit și
fiziologia sunetelor. Carte care tratează despre acest subĭect. Adv. În mod fonetic, cum vorbeștĭ:
a scrie fonetic.fonetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, adj. 2. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (
1), privitor la fonetică. ◊
Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din
fr. phonétique.fonetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonétic adj. m.,
pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonéticefonetic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fonetic a. relativ la sonuri, la voce:
scriere fonetică. ║
fonetică f. studiul științific al sonurilor limbei.