fonem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din
fr. phonème.fonem (Dicționar de neologisme, 1986)FONÉM s.n. (
Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcția de a deosebi învelișul sonor al cuvintelor și al morfemelor. [Pl.
-me, -muri. / < fr.
phonème, cf. gr.
phonema].
fonem (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONÉM s. n. cea mai mică unitate fonică sau sonoră a unei limbi, având funcția de a alcătui și de a deosebi între ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia și aceluiași cuvânt. (< fr.
phonème)
fonem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)foném s. n.,
pl. fonéme