fiziocrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIZIOCRAȚÍE s. f. Doctrină economică din secolul al XVIII-lea care susține că munca agricolă constituie unica sursă de bogăție. [
Pr.:
-zi-o-] – Din
fr. physiocratie.fiziocrație (Dicționar de neologisme, 1986)FIZIOCRAȚÍE s.f. Orientare, cu precădere economică, apărută în sec. XVIII în Franța, care contestă intervenția statului în economie, susținând că în societatea umană există o „ordine naturală” care se impune prin evidență și este opusă ordinii artificiale creată prin voința oamenilor; fiziocratism. [Pron.
-zi-o-, gen.
-iei. / < fr.
physiocratie].
fiziocrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)FIZIOCRAȚÍE s. f. doctrină economică burgheză, apărută în sec. XVIII în Franța, care respinge intervenția statului în economie, susținând că în societatea umană există o „ordine naturală”; fiziocratism. (< fr.
physiocratie)
fiziocrație (Dicționaru limbii românești, 1939)*fiziocrație f. (d.
fiziocrat). Doctrina fiziocraților.
fiziocrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fiziocrațíe (-zi-o-cra-) s. f.,
art. fiziocrațía, g.-d. fiziocrațíi, art. fiziocrațíei