firuță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)firúță s.f. (reg.)
1. plantă ierboasă cu spic, folosită ca nutreț de vite; fân.
2. plantă acvatică cu tulpină culcată, cu frunze dulci, comestibile; rourică.
firuță (Dicționaru limbii românești, 1939)firúță f., pl.
e (d.
fir). Firușor. Rourică.
firuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)firúță s. f.,
g.-d. art. firúței; pl. firúțefiruță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)firuță f. sau
floarea fânului, excelentă plantă de nutreț
(Poa pratensis). [Lit. firicică, florile plantei fiind reunite prin lungi peri lânoși].