firoscos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIROSCÓS, -OÁSĂ, firoscoși, -oase, adj.,
s. m. și
f. (
Fam. și
pop.; adesea
ir.) (Om) priceput la toate, învățat și deștept. –
Filozof + [din]
fire scos.firoscos (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)firoscós (firoscóși), s. m. – Pedant, atotștiutor. Formație umoristică, pe baza lui
filosof plecînd probabil de la o pronunțare *
firosof, (
cf. filosof), combinat cu
(din) fire scos „dezechilibrat; nebun”. După Hasdeu,
Col. lui Traian, 1883, p. 242, direct din
lat. philosophus, ipoteză gratuită.
firoscos (Dicționaru limbii românești, 1939)*firoscós, -oásă s. și adj. (stricat din
filosof).
Pop. Filosof. Mintos, priceput. Șiret. V.
filfison.firoscos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!firoscós (
pop., fam)
(-ros-cos/-ro-scos) adj. m.,
s. m.,
pl. firoscóși; adj. f.,
s. f. firoscoásă, pl. firoscoásefiroscos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)firoscos a. și m.
1. filozof, învățat:
câte basme firoscoșii spunea în vileag PANN;
2. mintos, priceput:
tocmai dumniata o să te găsești mai firoscos ? ISP.;
3. șiret:
vulpea firoscoasă ISP. [Alterațiune din
filozof: poporul crede că oamenii prea învățați își pierd mințile; de unde
firoscos, adică scos din fire, nebun (cf. Boccacio, II, 9: Non sono
filosofo), dar și sfătos, bun de gură].