fior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIÓR, fiori, s. m. Senzație (ușoară) de frig (însoțită de tremur);
p. ext. emoție vie pricinuită de un sentiment puternic (mai ales de frică); zguduire nervoasă. [
Pr.:
fî-or. –
Pl. și:
fioruri] –
Lat. febris.fior (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fiór s.m. (reg.) jneapăn, ienupăr, jep.
fior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fiór (-ri), s. m. – Senzație ușoară de frig, însoțită de tremur.
Lat. febris (Pușcariu 616; Candrea-Dens., 593; REW 3230; DAR; Giuglea,
LL, I, 172),
cf. comel. fiora „febră”. Rezultatul normal, *
fiore, a primit un
sing. analogic, format pe baza
pl. fiori (după Pușcariu și Candrea-Dens., ar trebui plecat de la un
lat. *
februm. Der. înfiora, vb. (a scutura; a face să tremure, a speria; a agita, a scutura ușor; a neliniști, a tulbura);
înfiorător, adj. (cumplit, înspăimîntător, cutremurător). Pentru
fioros, cf. fiară. Înfiora nu pare a fi cunoscut în Banat (ALR, I, 100),
cf. mr. nhiuredz, nhiurare, pe care Pascu, I, 100, le explică printr-un
lat. *
infebrāre.fior (Dicționaru limbii românești, 1939)fiór m. (lat.
*fĕbrum, îld.
fĕbrĭs, frigurĭ, febră, ca
alior d.
helléb(ŏ)rus. Cp. cu
lăor și
cĭur). Tremurătură pe care o simțĭ din cauza friguluĭ, a frigurilor saŭ a emoțiuniĭ:
a simți un fior, niște fiorĭ; mĭ-a trecut un fior pin [!] trup; trec, mă pătrund fioriĭ.fior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fiór (fi-or)
s. m.,
pl. fiórifior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fior m.
1. tremurătură cauzată de frig sau de friguri;
2. fior cauzat de o emoțiune violentă. [Cf. lat. FEBRIS, friguri].