finì - explicat in DEX

fini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

fini (Dicționar de neologisme, 1986)
FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire].

fini (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)

fini (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

fini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
finí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc

finì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
finì v. a sfârși, a isprăvi.