finitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)FINITÚDINE s. f. 1. (fil.) caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane. 2. însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații. (< fr.
finitude)
finitudine (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FINITÚDINE (‹
fr.)
s. f. Concept existențialist introdus, în principal, de
M. Heidegger, K. Jaspers,
G. Marcel, semnificând însușirea de finit, conștiința limitelor gneseologice și biologice.