fierăstrău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIERĂSTRĂU, fierăstraie, s. n. V. ferăstrău (
1).
fierăstrău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fierăstrắu / ferăstrắu s. n., art.
fierăstrắul / ferăstrắul; pl.
fierăstráie / ferăstráiefierăstrău (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fierăstrău, fierăstraie s. n. (glum.) proteză, placă dentară.
fĭerăstrăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fĭerăstrắŭ și
herăstrắŭ n., pl.
aĭe și
ăĭe (ung.
*fürésztö din
fürész, fĭerăstrăŭ, și contaminat de
fier).
Vest. Un instrument compus dintr´o lamă dințată fixată în niște lemne și întrebuințat la tăĭat lemnele rozîndu-le. Joagăr, gater. Fabrică de tăĭat lemnele și de făcut scîndurĭ. – În Trans. și
ferăstrăŭ, ferezăŭ și
firisăŭ, în Mold. nord
feresăŭ, feresăŭ (pop.
he-) și
serisăŭ, în Mold. sud
feresteŭ, în Munt. est
ferăstrăŭ și
fĭerăstăŭ (pop.
hĭe-). V. și
firez.