fițuică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIȚÚICĂ, fițuici, s. f. Bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări. ♦ Nume disprețuitor dat unei gazete fără însemnătate. –
Cf. germ. Fitschen „fleac, mărunțiș”.
fițuică (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fițuică, fițuici s. f. 1. (peior.) ziar / gazetă fără valoare / de proastă calitate
2. (șc.) text scris în format miniatural de către un elev cu intenția de a-l folosi pe ascuns în timpul unui examen sau al unei lucrări scrise
fițuică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fițúică (-țui-) s. f.,
g.-d. art. fițúicii; pl. fițúicifițuică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fițuică f.
1. chitanță;
2. foiță de hârtie sau de carton pe care se iau note și care se poate apoi clasa. [Origină necunoscută].
fițuĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)fițúĭcă f., pl.
ĭ (rudă cu
a se fîțîi și cu germ.
fitzel, fetzen, zdrențe).
Fam. Iron. Foaĭe volantă (bucățică) de hîrtie (o chitanță ș. a.). Ziar mic și prost. Carte de joc.