favor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FAVÓR s. n. v. favoare.favor (Dicționar de neologisme, 1986)FAVÓR s.n. v.
favoare.
favor (Dicționaru limbii românești, 1939)*favór n., pl.
urĭ (it.
favore, ca
color d.
colore). Favoare. Pl. Avantaje, foloase, privilegiĭ:
a acorda cuĭva favorurĭ.favor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FAVÓR s. n. v. favoare.