fanariotism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANARIOTÍSM s. n. (Rar) Dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ♦
Fig. Ipocrizie, fățărnicie. [
Pr.:
-ri-o-] –
Fanariot +
suf. -ism.fanariotism (Marele dicționar de neologisme, 2000)FANARIOTÍSM s. n. dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ◊ (fig.) ipocrizie, fățărnicie. (< fanariot + -ism)
fanariotism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FANARIOTÍSM (‹
fanariot)
s. n. Termen folosit în publicistica sociologică interbelică pentru a desemna acele suprastructuri de guvernare „delegate”, puse în funcțiune de către pături de funcționari și politicieni recrutați pe baza loialității și a dependenței totale față de voința și interesele unei autorități centrale situate într-o metropolă străină (imperială sau capitalistă); regim degradant al unei puteri locale care renunță la atributul suveranității pentru a căpăta, în schimb, protecția unei puteri străine și a se bucura de „favorul centrului”; administrație în care funcțiile se confundă cu beneficiile și poziția publică cu privilegiul personal sau de grup; atitudine de totală desconsiderare a obligațiilor publice și a oricăror preocupări pentru organizarea rațională a muncii, a proprietății și a pieții.
fanariotism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fanariotísm (rar)
(-ri-o-) s. n.fanariotism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanariotism n.
1. sistema de stăpânire a Domnilor fanarioți: epoca fanariotă începe în Muntenia dela Nic. Mavrocordat (1716) și ține până la Al. Șuțu (1821), iar în Moldova cu Nic. Mavrocordat (1711) până la Ioan Sturdza (1821);
2. caracterul fanariotului.
fanariotism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANARIOTÍSM s. n. (Rar) Dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ♦
Fig. Ipocrizie, fățărnicie. [
Pr.:
-ri-o-] —
Fanariot +
suf. -ism.