fanaragiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANARAGÍU, fanaragii, s. m. (
Înv.) Persoană care aprindea și stingea felinarele de pe străzi; lampagiu. – Din
tc. fenarğı.fanaragiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fanaragíu2, fanaragíi, s.m. (înv.) fanariot.
fanaragiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fanaragíu (
înv.)
s. m.,
art. fanaragíul; pl. fanaragíi, art. fanaragíii (-gi-ii)
fanaragiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanaragiu m. Mold. cel ce aprinde fanarele:
fanaragii cari strigau regulat raita NEGR. [Turc. FANARDJI].
fanaragiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanaragiu m. fanariot (ironic):
pe când Domnii greci cei fanaragii AL.
fanaragiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANARAGÍU, fanaragii, s. m. (
Înv.) Persoană care aprindea și stingea felinarele de pe străzi; lampagiu. — Din
tc. fenarğı.fanaragiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fanaragíŭ m. (turc.
fenarği, fenerği).
Mold. Cel care aprinde fanarele de pe strade [!].