fanar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANÁR, fanare, s. n. (
Înv.) Felinar. [
Var.:
fânár s. n.] – Din
ngr. fanári.fanar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fanár (fanáre), s. n. –
1. Lanternă; felinar. –
2. Cartier grecesc din Constantinopole. –
Var. (
Mold.)
fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi,
Dict., 187), din
lat. fanarium, cf. tc.,
alb.,
bg. faner. Este dublet de la
fanal, s. n. (felinar), din
it. fanale, fr. fanal. –
Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din
tc. fenarci (Șeineanu, II, 167);
fînăraș, s. m. (
Mold., licurici);
fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în
Munt. și
Mold., în
sec. XVII și XVIII), din
ngr. φαναριώτης;
fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română);
fanariotic(esc), adj. (
înv., referitor la fanarioți);
fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici);
fanariotiza, vb. (a greciza).
Cf. felinar.fanar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Fanár (cartier din Constantinopol) s. propriu
n.fanar (Dicționaru limbii românești, 1939)fanár n., pl.
e (ngr.
fanári, vgr.
phanárion, dim. d.
phanós, care vine d.
phaíno, apar, mă arăt; turc.
fenar, pop.
fener, rus.
fonárĭ, rut.
fonar, alb. bg.
fener. V.
fanal, fenomen, fantazie).
Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și
fenér (d. turc.). În nord
fînar, pop.
fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a.
felinár. – Vechĭ, rar
fan, pl.
urĭ (ngr.
fanos)-
fanar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FANAR (
FENER), cartier din Constantinopol (Istanbul), locuit de greci; reședință a patriarhului ortodox de Constantinopol (din 1453).
fanar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fanár (felinar) (
înv.)
s. n.,
pl. fanárefanar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanar n.
1. Mold. felinar:
fanarele de pe uliți AL.;
2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v.
fener)].
fanar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Fanar n.
1. cartier în Gonstantinopole, pe Cornul de aur, locuit de cei mai nobili și mai avuți Greci, dintre cari Turcii recrutau în secolul al XVIII-lea pe dragomanii și pe hospodarii Țărilor Române;
2. fanariotism.
fanar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANÁR, fanare, s. n. (
Înv.) Felinar. [
Var.:
fânár s. n.] — Din
ngr. fanári.