fățui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.);
p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦
Spec. A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție.
2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.
3. Fig. (
Pop.) A pălmui pe cineva. –
Față +
suf. -ui.fățui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fățuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fățuiésc, imperf. 3
sg. fățuiá; conj. prez. 3
să fățuiáscăfățui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.);
p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦
Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție.
2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.
3. Fig. (
Pop.) A pălmui pe cineva. —
Față +
suf. -ui.fățuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fățuì v.
1. a netezi, a lustrui;
2. fam. a bate:
îl mai fățuiră, îl mai trudiră ISP. [Lit. a da o față frumoasă].