european (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația Europei.
2. Adj. Care aparține Europei sau populației ei, privitor la Europa sau la populația ei; europenesc. [
Pr.:
e-u-] – Din
fr. européen.european (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)europeán (europeánă), adj. – Care aparține Europei, privitor la Europa. –
Var. (
înv.)
evropean. De la
Europa (
sec. XIX) și înainte de la
Evropa, cu fonetism
gr. (
sec. XVII). –
Der. europenesc (
var. evropenesc),
adj. (european):
europenește (
var. evropenește),
adv. (ca europenii).
european (Marele dicționar de neologisme, 2000)EUROPEÁN, -Ă I.
adj., s. m. f. (locuitor) din Europa. II. adj. care aparține Europei; referitor la comunitatea ecomonică și politică a Europei unificate. (< fr.
européen)
european (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!europeán (e-u-, -pean) adj. m.,
s. m.,
pl. européni; adj. f.,
s. f. europeánă, pl. européneeuropean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația Europei.
2. Adj. Care aparține Europei sau europenilor (1), privitor la Europa ori la europeni; europenesc. [
Pr.:
e-u-] — Din
fr. européen.eŭropean (Dicționaru limbii românești, 1939)*eŭropeán, -ă s., pl.
enĭ, ene (d.
Eŭropa), și
eŭropéŭ, -ée, s., pl.
eĭ, ee (lat.
Europaeus, vgr.
Europaîos). Locuitor din Eŭropa. Adj.
Popoarele eŭropene saŭ eŭropee. (Ca adj., cu
județean).