european - explicat in DEX

european (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau populației ei, privitor la Europa sau la populația ei; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen.

european (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
europeán (europeánă), adj. – Care aparține Europei, privitor la Europa. – Var. (înv.) evropean. De la Europa (sec. XIX) și înainte de la Evropa, cu fonetism gr. (sec. XVII). – Der. europenesc (var. evropenesc), adj. (european): europenește (var. evropenește), adv. (ca europenii).

european (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EUROPEÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Europa. II. adj. care aparține Europei; referitor la comunitatea ecomonică și politică a Europei unificate. (< fr. européen)

european (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!europeán (e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. européni; adj. f., s. f. europeánă, pl. européne

european (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau europenilor (1), privitor la Europa ori la europeni; europenesc. [Pr.: e-u-] — Din fr. européen.

eŭropean (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene (d. Eŭropa), și eŭropéŭ, -ée, s., pl. eĭ, ee (lat. Europaeus, vgr. Europaîos). Locuitor din Eŭropa. Adj. Popoarele eŭropene saŭ eŭropee. (Ca adj., cu județean).