extrem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj.,
subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊
Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de...
2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic.
3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine.
4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime.
II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat) ◊
Expr. A trece de la (sau
a cădea dintr-)
o extremă la (sau
într-)
alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦
Extremă dreaptă (sau
stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic.
2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi.
3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei.
III. (
Mat.)
1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții.
2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din
fr. extrême, lat. extremus.extrem (Dicționar de neologisme, 1986)EXTRÉM, -Ă adj. 1. Așezat, situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf.
2. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi.
3. (
Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozițiile cele mai neconciliatoare.
4. Foarte mare, exagerat. ♦ (
Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. //
s.m. (
Mat.) Primul și ultimul termen al unei proporții. ♦ Valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții; extremum. //
s.f. 1. Margine; limită ultimă. ◊
A trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă.
2. Cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi.
3. Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var.
estrem, -ă adj. / cf. fr.
extrême, lat.
extremus <
exterus – din afară].
extrem (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXTRÉM, -Ă I. adj. 1. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf.
2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi.
3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare.
4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate.
II. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții.
III. s. n. 1. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții.
2. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție.
IV. s. f. 1. margine; limită ultimă. ♦
a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă;
extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide.
2. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi.
3. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr.
extrême, lat.
extremus)
extrem (Dicționaru limbii românești, 1939)*extrém, -ă adj. (lat.
extremus, d.
extra, afară din). Care e la capăt:
limita extremă. În gradu cel maĭ înalt:
căldură extremă. Excesiv, exagerat:
acest om e extrem în toate. S. n. Lucru extrem:
a trece de la un extrem la altu (cum ar fi de la
lene la
hărnicie). Ceĭa ce e opus, contrar:
extremele seamănă (de ex.,
bucuria extremă, care poate ucide, ca și
întristarea extremă). S. m.
Mat. Extremiĭ (subînț.
terminĭ [!]), primu și ultimu termin într´o propozițiune:
în orĭ-ce proporțiune aritmetică, suma extremilor trebuĭe să fie egală cu a mediilor. A ajunge, a fi la extrem, a ajunge, a fi la aman, în mare nevoĭe. În mod extrem, excesiv:
a ploŭat extrem (de mult).extrem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)extrém1 adj. m.,
pl. extrémi; f. extrémă, pl. extrémeextrem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)extrém2 (termen al unei proporții)
s. m.,
pl. extrémiextrem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)extrém3 (limită a unei funcții)
s. n.,
pl. extrémeextrem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)extrem a.
1. care e tocmai la capăt:
limită extremă; 2. în gradul cel mai înalt:
căldură extremă; 3. care merge prea departe, exagerat:
e extrem în toate. ║ n.
1. ceeace-i extrem:
a trece dela un extrem la altul; 2. ceeace-i opus:
extremele se ating.extrem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj.,
s. f.,
s. m.,
s. n. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊
Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de...
2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic.
3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine.
4. (
Mat.) Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime.
II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat). ◊
Expr. A trece de la (sau
a cădea dintr-)
o extremă la (sau
într-)
alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦
Extremă dreaptă (sau
stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic.
2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi.
3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei.
III. (
Mat.)
1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții.
2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. — Din
fr. extrême, lat. extremus.