extaz - explicat in DEX

extaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.

extaz (Dicționar de neologisme, 1986)
EXTÁZ s.n. 1. Stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. Admirație nețărmurită; adorație. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – încântare].

extaz (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXTÁZ s. n. 1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ◊ afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. admirație profundă, încântare. (< fr. extase, gr. ekstasis)

extaz (Dicționaru limbii românești, 1939)
*extáz n., pl. urĭ și e, și (maĭ bine) extáză f., pl. e (vgr. ékstasis, schimbare de pozițiune, d. ex, afară din, și stásis, pozițiune; fr. extase, f. V. diastază). Transport al sufletuluĭ, beție de admirațiune: a fi, a rămînea în extază înaintea cuĭva. Med. Afecțiune nervoasă caracterizată pin [!] imobilitate.

extaz (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
EXTÁZ (‹ fr., gr.) s. n. 1. (MED.) Afecțiune nervoasă caracterizată prin lipsa senzațiilor, incapacitatea mișcărilor voluntare, idei fixe și exaltare mintală. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație, adorație, venerație, ajungând uneori la frenezie. 3. (În mistica naturistă și panteistă) Stare psihică dominată de sentimentul pierderii identității personale în unire totală cu natura sau cu Absolutul impersonal. 4. Stare cognitivă supremă, expresie a cunoașterii nemijlocite a realității divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal (ilustrat, în mistica creștină, de Juliana din Norwich, Caterina de Siena, Tereza de Ávila, Ioan al Crucii, Sf. Simeon Noul Teolog).

extaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
extáz s. n., pl. extáze

extaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
extaz n. 1. transportul spiritului absorbit în contemplarea unui lucru extraordinar sau supranatural: erau dulci acele ore de extaz și de gândire GR. AL.; 2. fig. admirațiune foarte vie.

extaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Expresie a cunoașterii nemijlocite a realităților divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație profundă; adorație, venerație. — Din fr. extase.