experiență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară.
2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊
Expr. A face o experiență = a face o încercare. [
Pr.:
-ri-en-] – Din
fr. expérience, lat. experientia.experiență (Dicționar de neologisme, 1986)EXPERIÉNȚĂ s.f. 1. Totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice.
2. Provocare intenționată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron.
-ri-en-. / cf. fr.
expérience, lat.
experientia].
experiență (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPERIÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în știință, constând în reproducerea sau modificarea intenționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile speciale create; experiment (1). ◊ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr.
expérience, lat.
experientia)
experiență (Dicționaru limbii românești, 1939)*experiénță f., pl.
e (lat.
experientia, d.
experiri, a încerca). Deprindere căpătată pintr´o [!] lungă practică unită cu observațiunea:
om cu experiență. Probă, încercare:
a face o experiență de fizică, de chimie. Am făcut experiență cu acest om, îl știŭ ce fel e, ce poate.
experiență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)experiénță (-ri-en-) s. f.,
g.-d. art. experiénței; pl. experiénțeexperiență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)experiență f.
1. încercare spre a cunoaște cum se petrece un lucru:
experiență de chimie; 2. cunoștința lucrurilor câștigate prin observațiune și practică.
experiență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară.
2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊
Expr. A face o experiență = a face o încercare. [
Pr.: -
ri-en-] — Din
fr. expérience, lat.
experientia.