experiment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPERIMÉNT, experimente, s. n. Procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență (
2). – Din
lat. experimentum.experiment (Dicționar de neologisme, 1986)EXPERIMÉNT s.n. 1. Experiență (2) [DEX ´98, DN].
2. (
În artă, literatură) Folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. [< lat.
experimentum, cf. germ.
Experiment].
experiment (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPERIMÉNT s. n. 1. experiență (2). 2. folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. (< germ.
Experiment, lat.
experimentum)
experiment (Dicționaru limbii românești, 1939)*experimént n., pl.
e (lat.
experimentum). Experiență, probă științifică.
experiment (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EXPERIMÉNT (‹
germ.,
lat.)
s. n. Procedeu de cercetare în știință care constă în reproducerea artificială sau modificarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor ce le guvernează, potrivit, de regulă, unor
ipoteze sau
modele prealabile; observație provocată.
Sin. experiență (
3).
V. in vitro; în vivo. ◊
E. crucial =
e. destinat să aibă un rol decisiv în alegerea uneia dintre două ipoteze contradictorii.
experiment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)experimént s. n.,
pl. experiménteexperiment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)experiment n. experiență științifică.
experiment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPERIMÉNT, experimente, s. n. Procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență (
2). –
Din lat. experimentum.