exila - explicat in DEX

exila (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

exila (Dicționar de neologisme, 1986)
EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].

exila (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)

exila (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.

exila (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exilá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exileáză

exilà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.

exila (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] — Din fr. exiler.