exila (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXILÁ, exilez, vb. I
Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦
Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [
Pr.:
eg-zi-] – Din
fr. exiler.exila (Dicționar de neologisme, 1986)EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦
refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr.
exiler].
exila (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr.
exiler)
exila (Dicționar de argou al limbii române, 2007)exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.
exila (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exilá (a ~) [
x pron. gz]
vb.,
ind. prez. 3
exileázăexilà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)exilà v.
1. a trimete în exil;
2. fig. a îndepărta, a respinge.
exila (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXILÁ, exilez, vb. I.
Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦
Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [
Pr.:
eg-zi-] — Din
fr. exiler.