excreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCRÉȚIE, excreții, s. f. Faptul de a excreta; proces de eliminare a produșilor rezultați din procesele de dezasimilație ale organismului animal. ♦ Substanță eliminată de organism ca rezultat al proceselor biochimice. – Din
fr. excrétion, lat. excretio.excreție (Dicționar de neologisme, 1986)EXCRÉȚIE s.f. Eliminare a substanțelor inutile sau vătămătoare din organism în urma proceselor biochimice; substanță eliminată. [Gen.
-iei, var.
excrețiune s.f. / cf. fr.
excrétion].
excreție (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXCRÉȚIE s. f. eliminare din organism a produselor provenite din activitatea metabolică. ◊ materialul eliminat. (< fr.
excrétion)
excreție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)excréție (-ți-e) s. f.,
art. excréția (-ți-a), g.-d. art. excréției; pl. excréții, art. excréțiile (-ți-i-)excreție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXCRÉȚIE, excreții, s. f. Faptul de
a excreta; proces de eliminare a produșilor rezultați din procesele de dezasimilație ale organismului animal. ♦ Substanță eliminată de organism ca rezultat al proceselor biochimice. — Din
fr. excrétion, lat. excretio.