exclamà - explicat in DEX

exclama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.

exclama (Dicționar de neologisme, 1986)
EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamație; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].

exclama (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXCLAMÁ vb. tr. a scoate o exclamație; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare)

exclama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exclamá (a ~) vb., ind. prez. 3 exclámă

exclamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exclamà v. a scoate exclamațiuni.

exclama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. — Din fr. exclamer, lat. exclamare.