eventual - explicat in DEX

eventual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EVENTUÁL, -Ă, eventuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care poate să se întâmple; posibil, probabil. [Pr.: -tu-al] – Din fr. éventuel.

eventual (Dicționar de neologisme, 1986)
EVENTUÁL, -Ă adj. Care se poate întâmpla; posibil, probabil. [Pron. -tu-al. / cf. fr. éventuel, it. eventuale < lat. eventus – întâmplare].

eventual (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EVENTUÁL, -Ă adj. (și adv.) care se poate întâmpla; posibil, probabil. (< fr. éventuel)

eventual (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eventuál, -ă adj. (fr. éventuel, it. eventuale, d. lat. eventus, întîmplare). Întîmplător, care depinde de întîmplare: ĭa-țĭ cortelu pentru vre-o ploaĭe eventuală. Adv. În mod eventual.

eventual (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
EVENTUÁL, -Ă (‹ fr.) adj. (Și adv.) Care depinde de împrejurări; posibil; probabil. ◊ Drept. e. = drept subiectiv care conferă titularului său un grad redus de putere și siguranță, întrucât îi lipsește fie obiectul, fie subiectul activ, adică unul dintre componentele necesare existenței sale (ex. dreptul la repararea unui prejudiciu ce s-ar putea produce în viitor).

eventual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eventuál (-tu-al) adj. m., pl. eventuáli; f. eventuálă, pl. eventuále

eventual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eventual a. subordonat unui eveniment nesigur.

eventual (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EVENTUÁL, -Ă, eventuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care poate să se întâmple; posibil, probabil. [Pr.: -tu-al] — Din fr. éventuel.